
Organizația Salvați Copiii România, prin programul său național de întărire a capacității medicale a spitalelor pediatrice, a contribuit decisiv la șansa la viață și sănătate pentru zeci de copii care suferă de afecțiuni renale severe, prin dotarea Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București cu echipamente medicale de ultimă generație. În ultimii 15 ani, Salvați Copiii România a dus o muncă de pionierat și a dotat 135 de unități medicale, secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, pediatrie și obstetrică-ginecologie, din toate județele țării, investindu-se peste 17 milioane de euro. Peste 2.000 de echipamente au susținut și facilitat tratamentul a peste 300.000 de copii.
Secția de Chirurgie Pediatrică, înființată în 2019, se confruntă cu un număr tot mai mare de cazuri complexe, fiind un centru de referință pentru copiii din București și din țară. În 2024, aici au fost realizate aproximativ 1.300 de intervenții chirurgicale, dintre care 40% prin tehnici laparoscopice. Aici au loc intervenții cu patologie chirurgicală curentă – hernie inghinală, hidrocel, testicul necoborât, hernie ombilicală, hernie de linie albă, fimoză, etc.; patologie abdominală – apendicită, patologie anexială, diverticul Meckel, litiază biliară, invaginație intestinală, ocluzii intestinale, chist hidatic, chist splenic, stenoză de pilor, etc.; patologie urologică – sindrom de joncțiune pieloureterală, reflux vezicoureteral, megaureter obstructiv, hipospadias, diverticul vezical, valvă de uretră, chist renal, litiază renală, etc.; patologie toracică – malformații congenitale bronhopulmonare (CPAM, sechestrație pulmonară, emfizem lobar congenital, chist bronhogenic), pleurezii, pneumotorax, chilotorax, etc.; leziuni cutanate – hemangioame, nevi pigmentari, chisturi dermice, tumorete, infecții cutanate (abces, flegmon, celulite), etc.; patologie tumorală malignă sau benignă; patologie traumatică – plăgi, corpi străini, etc. ; endoscopie digestiva superioara și inferioară (colonoscopie).
O patologie în creștere este litiaza renală și ureterală, care afectează inclusiv pacienți pediatrici.
La mai puțin de un an de la primirea echipamentelor, echipa de la „Victor Gomoiu” a reușit să trateze aproximativ 80 de copii cu litiază renală și ureterală, majoritatea prin tehnici minim invazive care reduc semnificativ trauma chirurgicală și timpul de recuperare. Cel mai mic pacient cu litiază renală, tratat cu echipamentele donate de Organizația Salvați Copiii, avea 9 luni și a avut nevoie de 2 ședințe.
„Am avut pacienți cu vârste mici, inclusiv de un an și chiar și de numai 9 luni. Unul dintre cazurile grele a fost un copil în vârstă de 1 an, diagnosticat cu litiază renală de tip cistinic, o afecțiune extrem de rară, caracterizată prin formarea unor pietre foarte dure, aproape imposibil de spart prin metode convenționale. Unul dintre rinichi era complet blocat de pietre între 1 și 3 cm, iar salvarea sa a fost posibilă prin utilizarea laserului donat de Salvați Copiii, în cadrul a 8 intervenții chirurgicale sub anestezie generală, realizate la intervale de 6 săptămâni. A fost una dintre cele mai dificile serii de intervenții. Pietrele de cistină sunt de o duritate similară cu cimentul.”, a declarat Dr. George Sălăvăstru, Medic Primar Chirurgie pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București.
În perioada 2010 – prezent, Organizația Salvați Copiii s-a implicat activ în susținerea sănătății copiilor și a mamelor prin proiecte de renovare, modernizare și dotare cu echipamente performante a unităților medicale. Au fost dotate 135 de unități medicale, secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, pediatrie și obstetrică-ginecologie, din toate județele țării, investindu-se peste 17 milioane de euro. Peste 2.000 de echipamente au susținut și facilitat tratamentul a peste 300.000 de copii. În cadrul programului, secția Chirurgie pediatrică din Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu” a fost susținută cu echipamente în valoare de 87.000 euro.
„Programul de dotare a spitalelor pediatrice este o extindere firească a angajamentului Salvați Copiii față de sănătatea copiilor din România. Acești copii nu au timp să aștepte. Fiecare echipament livrat înseamnă vieți salvate. Dacă în urmă cu 15 ani am început prin susținerea maternităților și a secțiilor de terapie intensivă neonatală, astăzi investim tot mai mult în secții de pediatrie și obstetrică, oferind sprijin concret medicilor pentru a trata cazuri complexe, prin intervenții minim invazive, rapide și eficiente.”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.
Be the first to comment