Consiliul Județean Cluj oferă terenul necesar pentru o nouă construcție de îngrijiri paliative

FOTO Consiliul Județean Cluj

Ținând cont de numărul mare de pacienți cu afecțiuni oncologice terminale aflați pe listele de așteptare ale Centrului de Îngrijiri Paliative ,,Sfântul Nectarie” – 130 de persoane, majoritatea tineri, capacitatea fiind de doar 40 de paturi – Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre privind transferul unui teren din proprietatea județului Cluj în proprietatea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului pentru a răspunde acestei nevoi.

Astfel, Consiliul Județean Cluj continuă susținerea acordată în vederea extinderii suprafeței Centrului de Îngrijiri Paliative ,,Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, unitate dedicată pacienților cu afecțiuni oncologice.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Numărul tot mai mare de bolnavi, unii dintre aceștia mult prea tineri pentru a face față singuri acestor încercări, impune creșterea capacității de găzduire a acestui centru, fapt pentru care am propus transferul unui teren alăturat pentru extindere. Asigurăm, astfel, șansa la un tratament adecvat acestor cazuri speciale.”

Centrul de Îngrijiri Paliative ,,Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca a fost inaugurat în 9 noiembrie 2012, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie, pe un teren pus la dispoziție de către Consiliul Județean Cluj încă din anul 2007.

Această unitate cuprinde, la acest moment, un număr de 40 de paturi în regim de spitalizare continuă, farmacie cu circuit închis, un centru de zi, un paraclis și o sală de conferințe. De la momentul înființării au trecut pragul acestui așezământ peste 6.000 de pacienți din toate colțurile țării, mai bine de 130 de bolnavi cu afecțiuni oncologice așteptând, în prezent, un loc pentru a beneficia de ajutor specializat.

Proiectul medico-social ,,Sfântul Nectarie” este unic în această parte a Transilvaniei, serviciile medicale oferite fiind completate de asistență religioasă și psihologică care îi include nu doar pe pacienți ci și pe aparținătorii acestora.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*