Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” – un deceniu de funcționare și peste 5.800 de pacienți tratați

FOTO Consiliul Județean Cluj

Miercuri, 9 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie, se împlinesc 10 ani de la sfințirea și inaugurarea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Cifrele vorbesc de la sine și dovedesc, o dată în plus, necesitatea și utilitatea unui astfel de Centru. Este extrem de important ca persoanele ce se confruntă cu boli cronice progresive să poată fi îngrijite în mod corespunzător și să beneficieze de toată atenția și sprijinul de care au nevoie. Doresc să transmit întregii echipe a Centrului sincere mulțumiri pentru tot ceea ce fac, multă putere de muncă, în continuare, și multă sănătate tuturor celor aflați în situații medicale dificile.”

Consiliul Județean Cluj s-a implicat activ încă de la început în demersul de înființare a Centrului de Îngrijiri Paliative, sens în care în anul 2007 a pus la dispoziție, în mod gratuit, terenul necesar derulării proiectului, unic în această zonă a Transilvaniei. Astfel, unitatea dedicată pacienților cu afecțiuni oncologice sau alte afecțiuni grave a fost inaugurată în anul 2012.

Susținerea acordată de Consiliul Județean Cluj Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” a continuat prin recenta aprobare, în luna octombrie, a punerii la dispoziția Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, tot în mod gratuit, a unui alt teren necesar în scopul extinderii așezământului. În suprafață de 800 de metri, terenul se află în proprietatea forului administrativ județean. Astfel, prin construirea unei noi clădiri adiacente, capacitatea Centrului va crește cu 50%.

În cei zece ani trecuți de la înființare, în cadrul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca au fost internați nu mai puțin de 5.890 de pacienți. Media unui episod de îngrijire a fost de 17,8 zile, iar rata de utilizare a paturilor a fost una extrem de ridicată, de 87%.

În prezent, unitatea cuprinde 40 de paturi în regim de spitalizare continuă, farmacie cu circuit închis, un centru de zi, un paraclis și o sală de conferințe. Scopul Centrului este de a asigura asistență medicală, spirituală, psihologică şi socială pacienților cu boli cronice progresive, în special oncologice, în stadii avansate de evoluție.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*