Cea mai mare instalație de filtrare a aerului a fost inaugurată la Spitalul TBC Galați

Spitalul TBC Galați. FOTO CJ Galați

Astăzi, la Spitalul TBC din Galați a fost pusă în funcțiune cea mai mare instalație din țară de ventilație cu presiune negativă dintr-un spital în care se tratează bolile de plămâni si cele infecțioase.

De asemenea, în cadrul investițiilor realizate cu ajutorul fondurilor europene în două corpuri de clădire, cu o capacitate de 177 de paturi, a fost schimbată toată instalația electrică, inclusiv corpurile de iluminat și prizele, a fost montat un sistem de ventilație și climatizare cu filtre Hepa, instalații de detecție și alarmare în caz de incendiu, precum și senzori pentru monitorizarea concentrației de oxigen acolo unde era necesar acest lucru.

“Practic, sunt limitate contaminările în bolile cu transmitere respiratorie, adică nu iese niciun virus din clădirea respectivă. Spitalul TBC din Galați este singura unitate medicală de specialitate din țară care poate trata concomitent 90 de pacienți, folosind acest sistem de filtrare a aerului cu presiune negativă. Astfel, pot fi tratate cazurile infecțioase într-un singur corp de spital, fără a contamina restul unității medicale, aerul fiind și curățat de microbi cu ajutorul unor filtre ultraperformante.  Iar acest lucru este esențial pentru a proteja pacienții și personalul medical, mai ales că aici sunt tratate cazurile de tuberculoză. Mai mult, în perioada de pandemie, Spitalul TBC a tratat sute și sute de cazuri de Covid.

Atunci, a fost suprasolicitată și rețeaua electrică, pentru că de la doar câteva concentratoare de oxigen s-a ajuns la folosirea simultană a aproximativ 100 de astfel de dispozitive. Prin aceste investiții, a fost refăcută de la zero instalația electrică, montându-se aproximativ 12 kilometri de cabluri halogen free, adică rezistente la foc, aproape  200 de console complet echipate deasupra paturilor și peste 400 de corpuri de iluminat LED. Totul este integrat într-un sistem automatizat de control și monitorizare”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Valoarea investițiilor este de aproximativ 7,2 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*