Caravană cu soluții pentru persoanele cu dizabilități, desfășurată în județul Constanța. Proiectul depășește 7,5 milioane lei

Caravană organizată de DGASPC Constanța. FOTO DGASPCC
Caravană organizată de DGASPC Constanța. FOTO DGASPCC

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța implementează proiectul “Dizabilitatea nu este o barieră”, privind dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități, în valoare de peste 7,5 milioane lei.

Este vorba despre caravana ce are drept scop informarea, conștientizarea și implicarea autorităților locale în procesul de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități prin dezvoltarea de servicii alternative, precum Locuințele Protejate și Centrele de zi de recuperare. În acest context, ieri, 10 Februarie 2022, echipa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a continuat întâlnirile cu reprezentanții primăriilor, școlilor, Poliției și toate persoanele cu putere de decizie la nivelul unităților administrativ teritoriale din localitățile Deleni și Adamclisi care vor beneficia de serviciile care vor fi oferite in cadrul Centrului de zi ce se va înființa în localitatea Băneasa, alături de patru Locuințe Protejate.

Scopul acestor caravane este acela de a aduce la cunoștința populației detalii referitoare la tot ceea ce înseamnă procesul de dezinstituționalizare dar și la beneficiile înființării de noi centre de zi de terapie destinate persoanelor cu dizabilități pentru membrii comunităților.

„Reformăm tot ceea ce înseamnă sistem de protecție socială în sensul în care se închid centrele de plasament de mare capacitate destinate copiilor iar centrele pentru persoane cu dizabilități vor avea o capacitate redusă până la 50 de locuri. Această reformă este susținută prin două tipuri de finanțări: pe copii este vorba despre o finanțare pe Programul Operațional Regional, iar pentru persoanele cu dizabilități vorbim despre Programul de Interes Național, adică despre fonduri guvernamentale“, a declarat Marin Ristea, expert conștientizare și facilitare comunitară.

În ceea ce privește obiectivul proiectului „Dizabilitatea nu este o barieră“ ce vizează caravanele de informare legate de crearea serviciilor alternative de îngrijire a persoanelor adulte cu dizabilități prin înființarea locuințelor protejate și a centrelor de zi de recuperare, factorii de decizie din localitățile Deleni și Adamclisi (primar, poliție, profesori, educatori, asistenți sociali etc.) au fost informați cu privire la beneficiile extinderii serviciilor de terapie gratuite de care persoanele cu dizabilități din aceste comunități pot beneficia.

Comunitatea beneficiază și de faptul că se vor crea noi locuri de muncă (posturi de infrimer pentru Locuințele Protejate și alte posturi diferite pentru Centrul de zi).

La Băneasa urmează să înceapă ridicarea a patru Locuințe Protejate cu o capacitate de 10 locuri fiecare. De asemenea, o clădire urmează să fie reabilitată, modernizată și dotată cu tot ceea ce este necesar pentru un Centru de Zi cu o capacitate de 30 de locuri destinat atât beneficiarilor din sistemul de protecție, cât și tuturor persoanelor cu dizabilități din localitățile învecinate.

Pe lângă Locuințele Protejate și centrul de zi din localitatea Băneasa, serviciile se vor extinde și în Chirnogeni, Topraisar, Nicolae Bălcescu și Negru Vodă.
În total, valoarea proiectelor implementate de DGASPC Constanța în ceea ce privește procesul de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități prin reducerea capacității centrelor mari și dezvoltarea serviciilor alternative de îngrijire depășește 26 de milioane de lei, din care peste 13,6 milioane de lei reprezintă cofinanțarea susținută de Consiliul Județean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*