Acuzații grave după ce un pacient cu anevrism vertebral a fost internat la Spitalul Județean Constanța. Familia indică lipsa neurochirurgilor, conducerea spitalului respinge acuzațiile

Spitalul Județean Constanța

Cazul unui pacient diagnosticat cu anevrism vertebral, internat la Spitalul Județean de Urgență Constanța, a generat reacții publice și sesizări către autoritățile sanitare, după ce familia a reclamat lipsa specialiștilor și întârzieri în inițierea unui transfer către un centru de neurochirurgie, relatează jurnaliștii CTnews.ro

Pacientul, Puiu Paul Daniel, este internat din 29 decembrie 2025 cu un diagnostic considerat urgență neurochirurgicală majoră. Situația a fost făcută publică de fratele acestuia, care susține că, pe parcursul internării, unitatea medicală nu ar fi dispus de medic neurochirurg și că pacientul ar fi fost internat pe o secție fără competență pentru tratarea unei astfel de afecțiuni. Familia afirmă, de asemenea, că nu ar fi fost desemnat un medic curant care să își asume oficial cazul.

„Fratele meu este internat din 29 decembrie cu un diagnostic care presupune urgență vitală. Din acel moment și până astăzi, spitalul nu a avut neurochirurg, nu există medic curant și nu a fost inițiat niciun transfer către un spital cu neurochirurgie”, a declarat fratele pacientului.

Potrivit acestuia, aparținătorii ar fi solicitat în mod repetat, inclusiv în scris, explicații și declanșarea procedurilor de transfer către o unitate medicală care să poată asigura tratamentul necesar. Familia susține că nu ar fi primit un răspuns oficial și că li s-ar fi refuzat comunicarea scrisă pe motiv că nu există medic curant.

„Am cerut explicații în scris și transferul către un spital care poate trata această urgență. Ni s-a refuzat comunicarea scrisă pe motiv că nu există medic curant, iar când am cerut explicații verbale, ni s-a spus că nu este ora de vizită. Vorbim despre o urgență medicală, nu despre un caz obișnuit”, a mai precizat aparținătorul.

Cazul a fost sesizat Direcției de Sănătate Publică și Ministerului Sănătății. Familia afirmă că deține înregistrări audio care ar indica lipsa medicului curant, absența neurochirurgului și refuzul de a furniza documente oficiale.

Din punct de vedere medical, anevrismul vertebral reprezintă o dilatare anormală a arterei vertebrale, un vas major care asigură circulația sângelui către trunchiul cerebral și structuri vitale ale creierului. Evoluția unei astfel de afecțiuni este imprevizibilă, iar ruptura unui anevrism poate duce la hemoragie cerebrală severă, accident vascular cerebral, comă sau deces, motiv pentru care evaluarea și tratamentul într-un centru de neurochirurgie sunt considerate obligatorii.

În seara zilei de 3 ianuarie, conducerea Spitalului Județean de Urgență Constanța a prezentat public poziția oficială. Managerul unității, Raluca Ștefan, a respins acuzațiile privind lipsa de implicare a personalului medical și a susținut că toate procedurile au fost respectate.

„Îmi pare foarte rău de necazul pe care îl are această familie. Este o situație extrem de grea. Vreau să subliniez că întreaga echipă a Spitalului Județean Constanța a făcut tot ce a fost omenește posibil, strict conform protocoalelor și legislației în vigoare. Nu s-a abătut nimeni de la nimic”, a declarat managerul unității.

Aceasta a precizat că personalul din Unitatea de Primiri Urgențe, terapie intensivă, neurologie și neurochirurgie și-ar fi îndeplinit atribuțiile inclusiv peste obligațiile legale, subliniind presiunea constantă din UPU.

„UPU este locul unde este cel mai greu. Acolo vin toți cei care cer ajutor, iar colegii mei fac tot ce este posibil”, a mai spus Raluca Ștefan.

În ceea ce privește neurochirurgia, conducerea spitalului a afirmat că medicul neurochirurg asigură inclusiv gărzi neacoperite și că nu ar fi existat situații în care acesta să refuze intervenția, chiar și atunci când nu este plătit pentru gardă.

Referitor la transfer, managerul spitalului a susținut că au fost făcute demersuri către trei unități medicale, însă nu ar fi existat locuri disponibile.

„S-a încercat transferul către trei spitale, dar nu au fost locuri. Atâta timp cât nu există un răspuns pozitiv de la o unitate care să îl poată prelua, pacientul va fi tratat și îngrijit aici. Nu ne-am opus niciodată unui transfer și nu ne vom opune dacă va exista o confirmare clară din partea unui spital care îl poate primi”, a explicat Raluca Ștefan.

Potrivit conducerii unității, la momentul declarațiilor, starea pacientului permitea transferul din punct de vedere medical, însă acesta depinde de acceptul explicit al medicului din spitalul care ar urma să îl preia, conform protocolului.

În același context, managerul spitalului a ridicat problema deficitului de personal medical, susținând că peste 70% dintre medici, inclusiv rezidenți, ar apela la scutiri medicale pentru a evita efectuarea gărzilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*