Alexandru Rafila, ministrul Sănătății din România și Carolina Darias San Sebastian, ministrul Sănătății din Spania au semnat Memorandumul de înțelegere între ministerele sănătății din România și Spania în cadrul ședinței comune a Guvernelor României și Regatului Spaniei desfășurată în Castellon de la Plana.
Documentul are ca scop dezvoltarea și intensificarea colaborării în domeniul sănătății dintre cele două state.
Memorandumul de înțelegere între ministerele sănătății din România și Spania prevede schimbul de informații și de bune practici în domeniul sănătății, precum și a modului de administrare al sistemului sanitar.
Cele două state vor coopera în mod concret în domeniul asistenței medicale primare, sănătății mintale, dar și în cel al prevenirii și controlului bolilor transmisibile și netransmisibile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova (SJUC) marchează un moment important în domeniul tratării obezității prin realizarea, în premieră pentru regiunea Oltenia, a unei proceduri inovatoare – gastroplastia endoscopică. Aceasta a avut loc în perioada […]
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat electronic un contract cu fonduri europene pentru montarea unor sisteme de detectare, semnalizare, avertizare incendii și de semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației de oxigen la […]
În preajma Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, celebrate anual pe 10 octombrie, Sanofi Consumer HealthCare Romania și Asociația Magic au dat startul unui amplu program de sprijinire emoțională a părinților care sunt nevoiți să gestioneze […]
Be the first to comment