Ministerul Sănătății va realiza un studiu de piață pentru identificarea celor mai noi tehnologii referitoare la soluțiile/echipamentele disponibile și a bugetelor necesare implementării sistemului de telemedicină
Sediul Ministerului Sănătății. FOTO Ministerul Sănătății
În cadrul Planului de Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Ministerul Sănătății va derula investiția “Telemedicina și sisteme mobile de monitorizare a pacienților” care are un buget de 100 milioane de euro.
Fondurile vor fi alocate pentru achiziția unui sistem de telemedicină compus din hardware și software, precum și pentru echiparea mai multor ambulatorii de specialitate, a cabinetelor medicilor de familie, în mod preponderent din zonele defavorizate și greu accesibile, cu echipamente dedicate serviciilor medicale furnizate prin telemedicină.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța face un apel către persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă, 14 ianuarie, între orele 8.00 – 13.00. […]
Femeile din grupul ţintă 24-64 de ani sunt invitate să participe la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolaou şi HPV, program dedicat promovării, prevenirii şi depistării precoce a cancerului de col uterin. […]
Farmaciile Help Net au fost incluse de Ministerul Sănătății pe lista unităților care vor distribui gratuit către populație medicamentul Iodură de Potasiu, 65 mg, comprimate. Toate unitățile farmaceutice Help Net din întreaga țară au primit […]
Be the first to comment