Compania de distribuție Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, a semnat un contract de finanțare în valoare totală de aproximativ 145 milioane lei (29 milioane euro), pentru alimentarea cu energie electrică a viitorului Spital Regional de Urgență (SRU) Iași, unitate medicală ce va deservi locuitorii din Regiunea Nord-Est a României.
Proiectul beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă de circa 120 milioane de lei (24 milioane de euro) din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul pentru Dezvoltare Durabilă, Axa prioritară „Promovarea eficienței energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, cu obiectivul specific „Dezvoltarea unor sisteme energetice, rețele și sisteme de stocare inteligente în afara rețelei energetice transeuropene (TEN-E)”.
„Este cea mai mare investiție a Delgaz Grid de până acum pentru un singur amplasament. Pe lângă alimentarea Spitalului Regional de Urgență, obiectiv de importanță strategică pentru zona Moldovei, investiția contribuie și la securitatea energetică a regiunii și la creșterea calității serviciilor de distribuție pentru consumatorii deserviți. În plus, fiind vorba de finanțare nerambursabilă, costurile asociate nu se regăsesc în facturile consumatorilor”, declară Cristian Secoșan, director general al Delgaz Grid.
Investiția va permite conectarea la rețeaua de electricitate a consumatorilor dintr-o zonă de interes strategic (SRU, Institutul Creierului, infrastructura sportivă și educațională), dar și facilitarea racordării viitoarelor capacități de producere din surse regenerabile, contribuind astfel la creșterea autonomiei energetice a regiunii Nord-Est.
Suplimentar, lucrările vor avea ca efect și creșterea calității serviciilor de distribuție, reducerea consumului propriu tehnologic și a impactului asupra mediului, contribuind astfel la tranziția către o rețea inteligentă (Smart Grid) sigură, flexibilă și sustenabilă.
Principalele lucrări incluse în proiect sunt:
- Construirea unei noi stații de transformare 110/20 kV, echipată cu două transformatoare de 25 MVA;
- Modernizarea a 1,5 km linii electrice de înaltă tensiune (110 KV) și construcția a 8,6 km de noi linii;
- Modernizarea a 4,8 km de linii de medie tensiune (20 KV) și construirea a 16,6 km de noi linii;
- Modernizarea a 16 posturi de transformare și realizarea a 6 posturi de transformare noi;
- Instalarea a 2.886 de branșamente noi;
- Implementarea unui sistem SCADA (achiziție de date și control la distanță) integrat pentru monitorizarea și operarea în timp real de la distanță a întregii infrastructuri nou create.
Proiectul se va derula în perioada 2026 – 2029, în paralel cu construcția SRU, iar începerea efectivă a lucrărilor în teren este planificată în toamna acestui an.

Be the first to comment