Consiliul Judeţean Braşov a lansat pe platforma e-licitatie.ro o achiziţie cu o valoare estimată la 828.122,49 lei fără TVA, al cărei obiect îl reprezintă furnizarea unor aparate destinate reducerii riscului de infecții intraspitaliceşti la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.
Echipamentele cuprinse în procedură şi valorile lor estimative (fără TVA) sunt următoarele:
cărucior echipat complet: 47.820 lei,
maşină de spălat cu barieră aseptică industrială profesională: 217.678 lei,
staţie de monitorizare a calităţii aerului: 27.500 lei,
sistem de purificare a aerului pentru spaţii medicale: 359.200 lei,
sterilizator profesional de cuţite: 2.654 lei,
sistem de prelevare a probelor microbiologice din aer (autocontrol): 48.155,58 lei,
uşi glisante etanşe pentru blocul operator: 125.114,91 lei.
Termenul-limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este 12 februarie 2026.
Aceste 7 tipuri de echipamente sunt ultimele pe care administraţia judeţeană le mai are de furnizat în proiectul „Achiziționarea de echipamente destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov”, finanțat prin PNRR cu suma totală nerambursabilă de 8.506.527,53 lei.
De la începerea implementării proiectului – 5 decembrie 2023 şi până în prezent, Consiliul Judeţean a mai finalizat două achiziţii în urma cărora Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii a fost dotat cu 27 de tipuri de echipamente importante în lupta cu infecţiile asociate asistenţei medicale, acestea fiind deja funcţionale în instituţie. Cele 7 loturi de aparaturi pentru care autoritatea contractantă aşteaptă acum oferte din partea firmelor de specialitate vor trebui achiziţionate, livrate, instalate şi puse în funcţiune în această primăvară, având în vedere că durata de valabilitate a contractului de finanţare PNRR se încheie pe 31 mai 2026.
„Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, alături de Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea” şi de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase beneficiază de fonduri însemnate pentru dotări care să contribuie esenţial la reducerea decalajului față de standardele europene în ceea ce priveşte gestionarea riscurilor date de infecțiile nosocomiale. În acest sens, am atras din PNRR fonduri nerambursabile totalizând peste 15,9 milioane de lei, pe care mă bucur că reuşim să le implementăm cu succes. Proiectul PNRR de la Maternitate este încheiat; cel destinat Spitalului de Pneumo şi Infecţioase este finalizat din punctul de vedere al achiziţiei, livrării, recepţionării şi punerii în funcţiune a echipamentelor şi aşteptăm decontarea cheltuielilor de la Ministerul Sănătăţii, iar în cazul proiectului de la Spitalul de Copii am convingerea că vom încheia cu succes achiziţia, astfel încât să semnăm contractele şi să avem echipamentele puse în funcţiune cât mai curând posibil. Vrem să implementăm integral fondurile europene atrase, până la încheierea perioadei de implementare a PNRR”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian-Ioan Veştea.

Be the first to comment