Zece infuzomate care permit creșterea numărului de pacienți ce pot primi concomitent chimioterapie. Proiectul Asociației OncoHelp la Timotion 2026

Centrul de Oncologie OncoHelp. FOTO Cornel Putan

Infuzomatul este acel dispozitiv medical care permite administrarea intravenoasă a medicamentelor citostatice.

Aparatul este, de fapt, o pompă volumetrică, cu un sistem integrat de control, menită să reducă riscul de eroare și să crească siguranța tratamentului.

Infuzomatele vor spori eficiența tratamentelor și vor contribui semnificativ la confortul bolnavilor, pentru că aparatele, în număr mai mare, vor reduce perioada de timp în care pacientul așteaptă administrarea chimioterapiei.

„Vorbim despre aparatură performantă, care permite administrarea controlată și eficientă a tratamentului oncologic. Anul trecut, în cadrul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp, au fost peste 33.000 de tratamente de chimioterapie. Iar o ședință poate varia de la câteva minute la câteva ore, pentru că acest tratament, care este unul sistemic, presupune administrarea de substanțe, îndeosebi intravenos, pe parcursul mai multor ședințe. Un calcul simplu arată că dotarea cu cele 10 infuzomate înseamnă reducerea timpului de așteptare pentru a primi tratamentul și, implicit, o creștere a capacității actuale de a oferi tratamentul pentru viață, de care au atâta nevoie pacienții noștri. Vorbim despre aproximativ 3.500 de tratamente în plus față de capacitatea actuală”, spune dr. Valeriu Borugă – manager Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

81.250 de lei suma pe care Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp și-a propus să o adune la ediția din acest an a celui mai important eveniment sportiv și caritabil al primăverii, în Timișoara.

„În urmă cu câțiva ani am început un program complex de extindere și de dotare a Asociației OncoHelp. Construim clădiri noi, aducem aparatură de ultimă generație și medici specializați. Dar toate acestea înseamnă mulți bani. O parte dintre finanțări provin din creditele luate de la bănci, dar o parte însemnată de fonduri vin din comunitate, de la firme sau de la persoane fizice care au înțeles să fie solidare cu eforturile pe care le facem zilnic, de peste 20 de ani, pentru pacienții noștri. Iar Timotion a fost unul dintre evenimentele care ne-au permis, în fiecare an, să finanțăm, uneori parțial, alteori integral, un proiect.

Le sunt recunoscător tuturor pentru sprijinul pe care ni l-au oferit de-a lungul acestor 20 de ani. De fiecare dată am alergat alături de comunitatea Timotion pentru proiectele Asociației OncoHelp, pentru viață și sănătate și pentru a NU LĂSA CANCERUL SĂ ÎNVINGĂ”, dr. Valeriu Borugă – manager Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

Cele 10 infuzomate vor intra în dotarea Secției de Spitalizare de Zi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*