Realocări de fonduri pentru investiții la trei dintre spitalele subordonate Consiliului Județean Cluj

Sediul Consiliului Județean Cluj. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare desfășurate marți, 30 septembrie, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al județului Cluj pe anul 2025.

Prin intermediul acestuia a fost asigurat cadrul necesar derulării în bune condiții a activității instituțiilor aflate în subordinea forului administrativ județean, a proiectelor de investiții și a celor finanțate din fonduri europene nerambursabile.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Sunt demersuri absolut necesare pentru ca instituțiile noastre, în acest caz trei dintre cele cinci spitale pe care le avem în subordine, să deruleze investiții importante pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a activității și pentru furnizarea unor servicii medicale de înaltă calitate.”

În acest sens, unele dintre modificările aduse bugetului Consiliului Județean se referă la suma de 450.000 de lei ce urmează a fi utilizată de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” în vederea achiziționării proiectului tehnic pentru „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca” și pentru studiu de fezabilitate și audit energetic surse regenerabile de energie și stocare energie.

De asemenea, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa va folosi 318.000 de lei pentru desființarea a trei corpuri de clădire, pentru achiziționarea unui rezervor de acumulare de 3000 de litri, precum și pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate necesar înființării unei capacități de producție și stocare a energiei electrice din sursa solară.

Totodată, 134.540 de lei vor fi utilizați de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca pentru proiectul cu finanțare europeană „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca cu echipamente medicale”.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*