PALMED: Prevenția și ambulatoriul, soluții concrete pentru degrevarea spitalelor

Adunarea Generală a membrilor PALMED. FOTO MPR Agency

Adunarea Generală a membrilor PALMED, eveniment în cadrul căruia furnizorii privați de servicii medicale au analizat principalele provocări ale sistemului de sănătate și au stabilit direcțiile strategice pentru anul 2026, a avut loc recent la Brașov.

Potrivit membrilor PALMED, mare parte dintre cazurile care ajung astăzi în spitale ar putea fi gestionate mai eficient prin servicii de prevenție, diagnostic precoce și ambulatoriu, dacă acestea ar beneficia de finanțare predictibilă și reguli clare de funcționare, precum: un traseu clar al pacientului, acces echitabil la contractare, indicatori de performanță și roluri bine delimitate în activitățile medicilor de familie, a ambulatoriului și spitalelor.

„Ambulatoriul reprezintă una dintre cele mai eficiente componente ale sistemului medical, atât din perspectiva costurilor, cât și a accesului rapid al pacienților la investigații și tratament. Supraaglomerarea spitalelor nu este doar o problemă de capacitate, ci și una de organizare a traseului pacientului. Prevenția și ambulatoriul sunt soluții reale pentru reducerea presiunii pe spitale și pentru creșterea calității actului medical. Însă, fără investiții consistente în prevenție și ambulatoriu și fără integrarea reală a sectorului privat în mecanismele publice, presiunea asupra spitalelor va continua să crească”, afirmă Cristian Hotoboc, Președinte PALMED.

Potrivit reprezentanților PALMED, integrarea reală a furnizorilor privați implică:

  • tratament egal în relația contractuală cu CNAS;
  • accesul la programele naționale de sănătate fără diferențiere pe baza formei de proprietate;
  • integrarea ambulatoriului în traseul oficial al pacientului;
  • utilizarea integrală a capacității publice și private, condiție cheie de sustenabilitate a sistemului medical.

Un sistem care funcționează ca un tot unitar

„Atunci când ne gândim la viitorul sănătății trebuie să pornim de la nevoile reale ale pacienților și de la modul în care folosim toate resursele disponibile. Doar așa putem construi un sistem medical funcțional și sustenabil. Știm însă că drumul către un sistem de sănătate integrat este unul de durată, dar suntem determinați să lucrăm la îndeplinirea acestui deziderat alături de partenerii instituționali. Mai mult decât atât, deschiderea și susținerea Ministerului Sănătății în acest proces ne dă încredere că există premisele pentru ca pacientul să poată beneficia de toate avantajele oferite de un sistem integrat de sănătate,” adaugă Cristian Hotoboc.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*