Ovidius Clinical Hospital aduce în premieră în România robotul chirurgical Hugo™ RAS de la Medtronic, dedicat chirurgiei urologice, generale și ginecologice

Ovidius Clinical Hospital aduce în premieră în România robotul chirurgical Hugo. FOTO OCH

Ovidius Clinical Hospital marchează un nou moment în evoluția sa și anunță achiziționarea și instalarea sistemului de chirurgie asistată robotic Hugo™ RAS de la Medtronic, prezent pentru prima dată într-un spital din România.
Robotul chirurgical Hugo™ RAS (Robotic-Assisted Surgery), reprezintă o tehnologie avansată în domeniul chirurgiei urologice, generale și ginecologice, dezvoltată de Medtronic, o companie cu o tradiție de peste 75 de ani în soluții medicale, recunoscută la nivel mondial pentru inovațiile sale în domeniul sănătății.
Sistemul Hugo™ RAS de la Medtronic este o soluție modernă, modulară și flexibilă de chirurgie asistată robotic, concepută pentru a răspunde nevoilor și performanțelor actuale din practica chirurgicală. Platforma combină mai multe brațe robotice articulate, o vizualizare 3D de înaltă rezoluție și o consolă „deschisă”, care permite colaborarea directă a întregii echipe medicale din sala de operație.

Datorită arhitecturii sale modulare și a consolei ergonomice, sistemul oferă o versatilitate crescută în configurarea intervențiilor, adaptându-se perfect unei game extinse de specialități chirurgicale – de la chirurgie generală la ginecologie și urologie. Cu ajutorul sistemului Hugo™ RAS pot fi abordate intervenții complexe, cu un nivel crescut de precizie, control și vizualizare în fiecare etapă a intervenției.

„Prin integrarea sistemului de chirurgire asistată robotic Hugo în practica noastră, extindem opțiunile de tratament minim invaziv, într-un cadru în care măiestria umană se întâlnește cu precizia tehnologică, pentru o abordare chirurgicală modernă și sigură. Echipa noastră de chirurgi, cu o experiență consolidată în chirurgia minim invazivă și un număr semnificativ de intervenții realizate, continuă firesc evoluția către chirurgia asistată robotic. Pentru pacient, chirurgia robotică înseamnă intervenții cu precizie crescută, pierderi minime de sânge, cicatrici aproape invizibile și un timp de recuperare semnificativ redus”, a declarat Ș. L. Dr. Nicolae Ciufu, Director Medical Ovidius Cinical Hospital.

Pe lângă rezultatele clinice, Ovidius Clinical Hospital evaluează constant eficiența operațională, confortul echipei chirurgicale și utilizarea responsabilă a resurselor, pentru a optimiza fiecare intervenție asistată robotic. Studiile internaționale* confirmă performanța sistemului de chirurgie asistată robotic Hugo™ RAS, care oferă echipei chirurgicale stabilitate, vizibilitate excelentă și precizie în fiecare etapă a intervenției.
Implementarea acestui sistem consolidează poziția OCH ca centru de referință regional pentru chirurgia minim invazivă de ultimă generație.

În Europa, sistemele Hugo™ funcționează cu succes în mod constant în centre medicale din țări precum Italia, Germania, Franța, Spania sau Polonia, unde sunt utilizate în patologii din chirurgia urologică, ginecologică și generală. Programul de chirurgie asistată robotic cu sistemul Hugo™ RAS instalat la Ovidius Clinical Hospital este primul de acest fel implementat în România.

„Ne bucurăm că regiunea de Sud-Est a României beneficiază de acces la chirurgia asistată robotic, prin implementarea sistemului Hugo™ RAS la Ovidius Clinical Hospital – un centru medical de referință pentru pacienții din zonă, orientat spre dezvoltare și inovație. Medtronic pune un accent puternic pe un program structurat de training și educație și sprijină chirurgii în dezvoltarea abilităților lor în domeniul chirurgiei asistată robotic. Pacientul este în centrul a tot ceea ce facem. De aceea, dezvoltăm dispozitive medicale inovative și programe de formare și educație pentru a ajuta specialiștii din domeniul medical să utilizeze soluțiile noastre, în obținerea celor mai bune rezultate pentru pacienții lor. Prin prima instalare a sistemului Hugo™ RAS se marchează un nou capitol în chirurgia asistată robotic din țară”, a declarat Radoslaw Grabicki, Capital Equipment Leader CEE & Africa, Medtronic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*