Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, trimite Corpul de Control al ministerului la Spitalul Județean Constanța după ce managerul unității a anunțat că 70% din medici au scutire la gardă. Rogobete cere reevaluarea medicală a scutirilor de gardă strict din perspectivă profesională și medicală.
„Am urmărit declarația managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța, potrivit căreia, pe anumite secții, peste 70% dintre medici au scutire de gardă.
Vreau să fiu foarte clar de la început: nu generalizez și nu contest existența unor patologii reale, pe care le respect și le voi respecta întotdeauna. În orice colectiv există situații medicale obiective. Însă o proporție de peste 70% este în afara oricărui cadru normal și indică faptul că, din punctul meu de vedere, acolo lucrurile au degenerat.
Din acest motiv, voi trimite Corpul de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul Județean Constanța și voi solicita, în paralel, Comisiei de Medicină a Muncii reevaluarea medicală a scutirilor de gardă pentru secțiile respective, strict din perspectivă profesională și medicală” – a spus Alexandru Rogobete.
El a mai anunțat că nu poate accepta restricțiile medicale care par să existe doar în zona publică.
„Am fost ferm de fiecare dată când au apărut fenomene de acest gen în sistemul de sănătate și voi continua să fiu la fel.
Nu pot accepta situații în care restricțiile medicale par să existe doar în zona publicǎ, dar nu și în activitatea din sistemul privat. Nu poți avea lombosciatică doar într-un spital public, dar să poți face fără probleme activitate medicală în altă parte.
În același timp, vreau să spun deschis un lucru: fenomenul legat de gărzi există, îl cunosc și nu îl ignor. Este un subiect dificil, care ar fi trebuit abordat cu ani în urmă. O vom face acum, cu dialog, cu echilibru și cu respect față de profesioniști, nu prin decizii abrupte sau impuse peste noapte” – Alexandru Rogobete.
Ministrul susține că un spital de urgență nu își poate permite să lase linii de gardă esențiale descoperite.
„Dar, în acest proces, nu trebuie să uităm de pacienți.
Un spital județean de urgență, care deservește o întreagă regiune, nu își poate permite să lase linii de gardă esențiale descoperite, indiferent de motivele și conflictele interne. Din punctul meu de vedere, nu este corect și nu este etic, iar acesta este motivul pentru care intervin direct.
De aceea, reforma gărzilor este una structurală și deja în curs. În acest an vom implementa un nou sistem, cu: gardă la domiciliu,gardă de monitorizare, gardă de urgență, plătite diferențiat, pentru a reflecta corect nivelul de responsabilitate și efort.
În paralel, analizăm – împreună cu sindicatele și profesioniștii din sănătate – o propunere inspirată din practica europeană: posibilitatea organizării gărzilor de 12 ore.
Subliniez clar: nu va fi o măsură obligatorie; va fi o opțiune, acolo unde se dorește și unde este fezabilă; nu pentru toate spitalele și nu pentru toate specialitățile.
Spitalul va putea decide dacă organizează gărzi de 12 sau 24 de ore, iar în interiorul aceluiași spital, decizia va putea fi adaptată pe secții. Estimez că în cursul semestrului I vom putea crea și acest cadru legislativ, cu implementare treptată, responsabilă și adaptată realităților din teren” – Alexandru Rogobete.

Be the first to comment