Consiliul Județean Brașov dorește digitalizarea a patru spitale

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. FOTO Facebook Spitalul Județean Brașov

Consiliul Judeţean Braşov desfăşoară în prezent patru proceduri de achiziţie, cu o valoare totală de 15.137.000 lei fără TVA, privind soluţii pentru implementarea şi/sau îmbunătățirea software-ului clinic și nonclinic, precum și a interoperabilității activităţilor realizate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. Ioan Aurel Sbârcea», respectiv Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, inclusiv realizarea unor cursuri de formare pentru personalul desemnat să opereze platformele.

Fiecare achiziţie are o valoare estimată la 3.784.250 lei fără TVA.

Finanţarea se realizează din fonduri nerambursabile accesate de administraţia judeţeană prin intermediul a patru proiecte PNRR care au ca obiect implementarea unor platforme digitale interconectate e-Health şi a echipamentelor IT aferente acestora la cele instituțiile spitaliceşti amintite.

La termenul final pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă a înregistrat pentru fiecare achiziţie câte două oferte, venite din partea operatorului economic ITC Global Digital Concept SRL şi a asocierii Digitax Online Public Services SRL (lider) – Softeh Plus SRL. Documentaţiile de achiziţie sunt în prezent în etapa de evaluare tehnică.

Anterior, Consiliul Județean a încheiat zece contracte de furnizare pentru cea mai mare parte a infrastructurii hardware necesare operaționalizării platformelor e-Health la cele patru spitale. Este vorba despre servere și echipamente de rețea, echipamente informatice, accesorii și aparate ScanX de ultimă generație, a căror valoare însumată depășește 3,7 milioane de lei și care urmează să fie livrate, instalate și puse în funcțiune în perioada următoare.

Odată implementată componenta de hardware, finalizată achiziția și instalarea programelor informatice și realizată instruirea personalului, sistemul e-Health va fi operațional și va asigura necesitățile informatice și informaționale ale tuturor părţilor implicate în activitatea spitalicească. În acest fel, în centrul atenției vor fi plasați utilizatorii şi beneficiarii de date medicale: atât personalul de specialitate (medici curanţi, radiologi, de laborator, asistenți medicali, farmacişti etc.), cât şi pacienţii. Sistemul va cuprinde module dedicate pentru programări, managementul pacienților și evenimentelor medicale, managementul farmaciei, managementul analizelor și imagisticii medicale etc. și va furniza un mediu accesibil, modern și securizat de evidență în format electronic a evenimentelor medicale ce pot apărea în viața fiecăruia dintre noi, fiind totodată un instrument eficient de organizare şi eficientizare a activității unităților sanitare.

„În era digitală, tehnologia transformă profund modul în care accesăm și primim servicii, iar sistemul medical nu face excepție. Spitalele aflate în subordinea Consiliului Județean Brașov se pregătesc să implementeze un set integrat de platforme informatice care vor revoluționa interacțiunea cu sistemul atât a pacienților, cât și a personalului medical. Acest proiect ambițios nu este doar despre achiziția de hardware și software, ci mai ales despre construirea unui ecosistem medical interconectat și interoperabil. Prin integrarea acestor platforme, spitalele din Brașov își vor crește eficiența operațională, vor reduce birocrația și vor economisi timp prețios pentru personalul medical care astfel se va putea concentra pe ceea ce contează cu adevărat: pacienții”, a menționat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*