Consiliul Județean Argeș a primit confirmarea oficială: proiectul pentru construcția și dotarea Laboratorului de Radioterapie de la Pitești a fost admis la finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027, cu punctaj maxim.
Lucrările continuă în ritm susținut, iar construcția a ajuns deja la 68,57%.
Acest proiect, realizat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, va schimba concret modul în care tratăm pacienții oncologici din județ.
„Radioterapia va însemna acces la tratamente moderne, aproape de casă, și un pas important pentru consolidarea spitalului ca centru medical regional. Mulțumesc echipei de la Consiliul Județean Argeș care a dus acest proiect mai departe, în ciuda dificultăților generate de transferul (nemotivat) din PNRR pe Programul Sănătate. Mulțumesc ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și echipei de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru sprijinul constant și pentru faptul că această tranziție s-a făcut fără întârzieri.” – a precizat Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș.
Clădirea, cu 5 niveluri, va fi dotată cu echipamente de ultimă generație inclusiv: două acceleratoare liniare, CT simulator, sisteme moderne de planificare a tratamentelor.

Be the first to comment