Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj a aniversat 25 de ani de la înființare

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii Cluj. FOTO CJ Cluj
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii Cluj. FOTO CJ Cluj

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a marcat împlinirea a 25 de ani de la înființarea Unității de Primire a Urgențelor Pediatrice (UPU).

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Felicit conducerea instituției spitalicești și întreaga echipă a UPU pentru eforturile depuse în acești 25 de ani pentru a oferi micilor pacienți cele mai bune servicii medicale, adaptate nevoilor lor. Le doresc tuturor multă sănătate și putere de muncă în continuare!”

În cele două decenii și jumătate de activitate continuă în slujba sănătății copiilor, în UPU s-au prezentat 460.000 de pacienți, de la cazuri ușoare la urgențe grave, personalul asigurând intervențiile necesare, resuscitare, monitorizare și tratamente de urgență.

Înființată în anul 2000 ca răspuns la necesitatea unei structuri dedicate urgențelor pediatrice în regiune, Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice a funcționat la început într-un spațiu restrâns, fiind tratați aproximativ 3.000 de copii pe an. Din dorința de a furniza cele mai bune servicii de urgență pediatrice și raportat la fluxul de pacienți și sporirea nevoilor acestora, a fost luată decizia de a extinde și moderniza această structură. A fost, astfel, mărită capacitatea UPU de a prelua pacienți, iar numărul acestora a crescut de cca. 10 ori comparativ cu primii ani de funcționare.

Pe parcursul anilor UPU a avut un aport semnificativ la creșterea calității actului medical pediatric de urgență în județul Cluj și județele limitrofe, dotările moderne, echipamentele performante și echipa dedicată fiind elementele cheie pentru realizarea intervențiilor rapide și eficiente, inclusiv în cazuri critice. Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice a devenit un pilon esențial în sistemul de sănătate pediatrică din nord-vestul țării, ce a contribuit la salvarea a numeroase vieți, precum și la formarea profesională a multor generații de medici. Datorită investițiilor repetate, UPU a reușit să răspundă evoluției demografice și situațiilor epidemiologice, devenind o structură rezilientă și modernă, capabilă să facă față volumului tot mai mare de pacienți.

Toate aceste evoluții pozitive s-au datorat inclusiv sprijinului constant al Consiliului Județean Cluj. Doar în ultimii 10 ani, forul administrativ județean a alocat pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, din bugetul propriu al autorității județene, cca. 17 milioane de lei pentru achiziția a numeroase aparaturi și echipamente medicale de înaltă tehnologie și pentru modernizarea unității spitalicești.

În ceea ce privește fondurile europene nerambursabile atrase de Consiliul Județean Cluj pentru Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, amintim doar două proiecte extrem de importante, în valoare totală de peste 19 milioane de lei. Prin intermediul acestora, UPU beneficiază de sute de dotări moderne și performante.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*