Noi dotări medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, din fondurile Consiliului Județean Cluj

Noi dotări medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj a finanțat achiziționarea unor noi aparaturi medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, unitate sanitară subordonată Ministerului Sănătății.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Continuăm să sprijinim financiar instituțiile spitalicești din județ, atât cele aflate în subordinea forului administrativ județean, cât și cele subordonate altor entități locale ori centrale. Scopul nostru este acela de a contribui la furnizarea unor servicii medicale la standarde europene, precum și la examinarea, diagnosticarea și tratarea pacienților în cele mai bune condiții.”

Pentru achiziționarea de dotări de înaltă tehnologie, Consiliul Județean Cluj a alocat Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, din bugetul propriu al instituției, suma de 1.851.000 de lei.

Cu sprijinul financiar al forului administrativ județean, Secția Clinică Obstetrică-Ginecologie I a fost dotată cu un microscop inversat ICSI, unic în sistemul public din zona Transilvaniei, care se adresează problemelor de fertilitate masculină, iar Laboratorul de endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică Medicală III beneficiază de un videogastroscop pediatric și un videocolonoscop pediatric, destinate pacienților cu patologii stenozante ale tractului digestiv superior și inferior.

De asemenea, Laboratorul de radiologie și imagistică medicală a primit un ecograf performant cu care se pot realiza inclusiv ecografii de șold pentru nou-născuți, iar Blocul operator al Secției Chirurgie Generală I a fost dotat cu o consolă de monitorizare paratiroidă, o consolă de monitorizare nervi, un sistem de detecție Gamma pentru radiotrasori și o trusă de instrumente pentru chirurgie laparoscopică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*