
Consiliul Județean Cluj a finanțat achiziția unui nou echipament medical pentru Spitalul Municipal Gherla. Este vorba despre un ecograf performant pentru cardiologie, care a fost deja livrat și dat în folosință în cadrul unității sanitare.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Dorința noastră este aceea de a oferi tuturor clujenilor un acces facil și rapid la serviciile medicale de care au nevoie, cât mai aproape de casă, fără a mai fi nevoie să se deplaseze neapărat la Cluj-Napoca. Dotarea cu tehnologii moderne este indispensabilă pentru un act medical de cea mai bună calitate, noul ecograf contribuind la identificarea și tratarea problemelor de sănătate ale pacienților.”
În valoare de cca. 200.000 de lei, ecograful pentru cardiologie a fost achiziționat din fondurile alocate în acest scop de forul administrativ județean, din bugetul propriu al instituției.
Be the first to comment