Spitalul Județean Constanța anunță măsurile luate în timpul protestul Sanitas din 20 iulie

Spitalul Județean Constanța

Ca urmare a grevei de avertisment organizate de Federația SANITAS și anunțate pentru ziua de luni, 20.07.2026, interval 09.00-11.00, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, face următoarele precizări cu privire la organizarea activității în intervalul orar vizat de protest:

  1. Urgențele medicale sunt asigurate integral

Prioritatea absolută a unității noastre medicale este siguranța pacienților. Pe durata celor două ore de protest (09:00 – 11:00), activitatea în Unitatea de Primiri Urgențe, camerele de gardă și blocurile operatorii pentru intervenții de urgență va continua fără nicio întrerupere. Toate cazurile critice vor fi tratate cu celeritate.

  1. Respectarea pragului legal de o treime

Conform prevederilor legale în vigoare privind dialogul social, pe durata grevei de avertisment va fi asigurată cel puțin o treime din activitatea normală a spitalului. Serviciile esențiale pentru pacienții deja internați (administrarea tratamentelor critice, monitorizarea continuă) vor fi asigurate la parametri optimi.

  1. Reorganizarea serviciilor programate

Pentru a evita disfuncționalitățile majore, am luat următoarele măsuri organizatorice pentru intervalul respectiv:

Ambulatoriul de specialitate (Policlinica):  Consultațiile programate între orele 09:00 și 11:00 vor suferi decalări. Pacienții vizați sunt contactați pentru reeșalonare în cursul aceleiași zile sau în zilele imediat următoare.

Internările și intervențiile chirurgicale programate (elective)  vor fi temporar suspendate pe durata celor două ore și reluate imediat după finalizarea protestului.

Conducerea unității medicale face și un apel către pacienți.

„Recomandăm celor care nu reprezintă urgențe medicale majore să evite prezentarea la spital LUNI, 20.07.2026, în intervalul orar al grevei de avertisment (09.00-11.00), pentru a nu suprasolicita personalul rămas la posturi, dar și pentru evitarea aglomerării.

Conducerea spitalului respectă dreptul constituțional la protest al angajaților reprezentați de sindicat  și colaborează strâns cu aceștia pentru ca dreptul la sănătate și îngrijire al cetățenilor să nu fie afectat” – Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.  

Activitatea va reveni la regim complet și normal de funcționare imediat după finalizarea grevei de avertisment.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*