Salvați Copiii România răspunde apelului medicilor din Chișinău și dotează Institutul Mamei și Copilului cu un sistem de videocolonoscopie pediatrică

Echipament medical. FOTO Salvați Copiii

În urma solicitării primite de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, Organizația Salvați Copiii România a dotat Secția de Endoscopie cu un sistem de videocolonoscopie pediatrică, în valoare de 100.000 de euro. Înlocuirea singurului aparat existent anterior a fost o măsură esențială,  din cauza defectării și a imposibilității reparării acestuia, ca urmare a lipsei pieselor de schimb, întrucât durata de exploatare a dispozitivului era depășită de mult timp (aproximativ 25 de ani). În urma acestui incident, Secția de Endoscopie a Institutului Mamei și Copilului a rămas fără videocolonoscop, echipament indispensabil pentru acordarea asistenței medicale diferitelor categorii de pacienți pediatrici. În anul 2025, în secția de endoscopie au fost efectuate 3.352 de investigații.

Sistemul este compus din videocolonoscop pediatric, videoprocesor cu sursă de lumină integrată, troliu endoscopic cu transformator de izolare și suport pentru monitor, monitor medical cu rezoluție 4K, tester ermeticitate, pompă de irigare endoscopică cu funcție de încălzire a apei și aspirator pentru endoscopie.

Sistemul de videocolonoscopie pediatrică reprezintă un echipament medical esențial pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor digestive la copii, fiind adaptat particularităților anatomice și fiziologice ale pacientului pediatric. Noul echipament contribuie semnificativ la creșterea performanței medicale prin oferirea unei imagini de înaltă rezoluție, posibilitatea identificării precoce a modificărilor patologice ale mucoasei intestinale și efectuarea intervențiilor endoscopice minim invazive într-un timp mai scurt și în condiții sporite de siguranță. Acest lucru permite diagnosticarea timpurie a maladiilor inflamatorii intestinale, polipilor, surselor de hemoragie digestivă și altor patologii digestive, crescând eficiența tratamentului și reducând riscul complicațiilor.

Pentru IMSP Centrul Mamei și Copilului Chișinău, acest aparat este indispensabil deoarece instituția reprezintă principalul centru terțiar pediatric din Republica Moldova, unde sunt direcționate cele mai complexe cazuri din întreaga țară.

La nivel național, disponibilitatea unui videocolonoscop pediatric modern permite accesul copiilor la investigații minim invazive, precise și sigure, reducând necesitatea transferului pacienților peste hotare pentru evaluări specializate și permite diagnosticarea și monitorizarea unui spectru larg de patologii digestive la copii, inclusiv:

  • boli inflamatorii intestinale (boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragică);
  • polipi intestinali;
  • hemoragii digestive inferioare;
  • dureri abdominale cronice de cauză neclară;
  • diaree cronică;
  • constipație severă și complicațiile acesteia;
  • malformații intestinale;
  • suspiciuni de tumori sau leziuni intestinale;
  • monitorizarea pacienților după tratamente chirurgicale sau terapii de lungă durată.

De asemenea, echipamentul permite prelevarea biopsiilor pentru diagnosticul histopatologic precis.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a vorbit despre importanța dotării spitalelor de pediatrie cu aparatură medicală de ultimă generație: „Un diagnostic cât mai rapid, pus cu ajutorul aparaturii medicale performante, reduce suferința copilului și îi ajută pe medici să intervină cât mai prompt. Salvați Copiii România lucrează cu medicii și face eforturi conjugate pentru a identifica prioritățile și cele mai urgente nevoi”.

Accesul la tehnologie medicală modernă oferă medicilor posibilitatea:

  • de a efectua investigații mai precise și mai sigure;
  • de a reduce disconfortul pacientului;
  • de a aplica standarde moderne de diagnostic și tratament;
  • de a dezvolta competențe profesionale avansate;
  • de a oferi servicii medicale comparabile cu cele din centrele europene performante.

Pentru specialiștii pediatrici, astfel de echipamente reprezintă un suport esențial în gestionarea cazurilor complexe și în creșterea calității actului medical.

„Mulțumim Organizației Salvați Copiii România pentru sprijinul constant și pentru parteneriatul de încredere oferit Institutului Mamei și Copilului. Datorită investițiilor în echipamente medicale moderne, putem oferi îngrijiri mai bune copiilor prematuri și pacienților cu cazuri medicale complicate. Acest ajutor ne permite să salvăm vieți, să creștem calitatea serviciilor medicale și să oferim mai multă speranță copiilor și familiilor lor”, a declarat Dr. Sergiu Gladun, Director Institutul Mamei și Copilului Chișinău.

În cadrul Secției de Endoscopie au fost realizate multiple intervenții endoscopice complexe la copii cu patologii severe, inclusiv extragerea corpilor străini din tractul digestiv și căile respiratorii, hemostaza endoscopică în hemoragii digestive acute și diagnosticarea precoce a maladiilor inflamatorii intestinale la copii de vârstă mică.

Un exemplu relevant îl constituie gestionarea unor cazuri pediatrice complexe, în care utilizarea tehnologiilor endoscopice moderne a permis diagnosticarea rapidă și aplicarea unui tratament minim invaziv, evitând intervenții chirurgicale majore și contribuind semnificativ la recuperarea rapidă a micilor pacienți.

Printre aceste cazuri se numără extragerea cu succes a unui corp străin — o bilă metalică — din porțiunea terminală a ileonului, precum și rezecția endoscopică a unui polip juvenil cu ajutorul videocolonoscopului pediatric. De asemenea, au fost realizate intervenții endoscopice de înaltă complexitate pentru extragerea unor corpuri străine ascuțite și extrem de periculoase: un ac de siguranță desfăcut din esofagul unui copil în vârstă de doar 6 luni și un șurub metalic cu lungimea de 3,0 cm din porțiunea proximală a jejunului, utilizând videogastroscopul.

Aceste situații reprezintă doar câteva exemple din numeroasele cazuri dificile gestionate cu succes în cadrul secției și evidențiază atât nivelul înalt de profesionalism al echipei medicale, cât și rolul esențial al echipamentelor moderne în acordarea unei asistențe medicale performante și sigure pentru copii. Totodată, ele subliniază importanța investițiilor continue în tehnologie medicală avansată și în dezvoltarea profesională a specialiștilor, în beneficiul sănătății copiilor din Republica Moldova.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*