Peste 85 de boli grave tratate ȋn prezent cu celule stem. Celulele din placentă vor trata alte sute de afecțiuni

Cord Blood Center. FOTO Tudor Communications

Peste 85 de boli sunt tratate astăzi cu terapii bazate pe celule stem, cu rezultate extraordinare ȋn diferite tipuri de cancer, leucemie, AVC și autism. Până ȋn 2030, specialiștii estimează că acest număr va fi de ordinul sutelor, iar pentru tratarea unor boli precum diabet, Parkinson sau Alzheimer vor fi folosite celulele stem din placentă. Ȋn România, aproximativ 80% dintre viitorii părinți consideră că sănătatea copilului este cel mai important aspect pentru viitorul acestuia. Doar 14% pun siguranța financiară pe primul plan, potrivit unui studiu comandat de Cord Blood Center, prima și cea mai mare bancă de celule stem din România.

„Placenta este noua vedetă a medicinei. În momentul de față, în ceea ce privește celulele regăsite în sângele și țesutul cordonului ombilical, tratamentul cu ajutorul acestora este aprobat atât de FDA, cât și de Agenția Europeană a Medicamentului, pentru 85 de boli, printre care anumite tipuri de leucemie, limfom și AVC. Se estimează că, în viitor, se vor putea trata sute de afecțiuni, precum Parkinson, Alzheimer, diabet sever, leziuni cerebrale și multe altele.

Am tratat, cu ajutorul transplantului de celule stem hematopoietice, pacienți disperați, fără șanse de recuperare, din toată lumea, care sufereau de paralizie cerebrală, autism, accident vascular cerebral și alte boli, ȋn cei 3 ani și jumătate alături de Cord Blood Center Health. În ultimii 10 ani, au fost derulate peste 1.700 de studii ce vizează terapiile pe bază de sânge placentar și se estimează că, în următorii 8-10 ani, din ce în ce mai multe astfel de terapii vor putea fi accesibile pacienților”, a declarat Dr. Nils H. Thoennissen, unul dintre cei mai renumiți specialiști internaționali în cancer, boli cronice degenerative și medicină regenerativă.

Sondajul comandat de CBC mai arată că jumătate dintre femeile chestionate cred că recoltarea de celule stem la naștere este importantă pentru sănătatea copilului, la fel și 47% dintre bărbați. Un alt aspect important recunoscut de către 64% dintre femei și 52% dintre bărbați sunt analizele genetice.

În privința tipului de probe recoltate și stocate pentru potențialul terapeutic, majoritatea femeilor chestionate, respectiv 86%, știu despre celulele stem, 35% despre placentă și 27% despre sângele ombilical. În cazul bărbaților, 79% dintre aceștia știu despre celule stem, 39% despre placentă și 34% despre sângele ombilical. Mai puțin de jumătate, respectiv 46% dintre femei și 44% dintre bărbați cunosc detalii despre potențialul terapeutic și avantajele recoltării placentei, sângelui și țesutului ombilical, în timp ce peste 30% spun că sunt interesați să afle noi informații.

“Placenta este mult mai mare și prezintă cea mai variată gamă de celule, care sunt și cele mai tinere, astfel își mențin calitatea și se dezvoltă cel mai bine. Totodată, celulele de la nivelul placentei nu prezintă markeri imunologici și pot fi folosite în tratarea bolilor autoimune, a căror incidență crește la nivel mondial, de la an la an. Placenta nu este despre utilizarea acesteia azi, ci în viitor, când va putea fi folosită în tratarea a sute de boli”, a spus Dominica Valent Rafaiova, genetician molecular și consultant medical al CBC Group.

Sursa principală de informare a viitorilor părinți este medicul ginecolog, potrivit studiului comandat de Cord Blood Center. Majoritatea respondenților iau decizii medicale pe baza informațiilor primite de la doctori, rezultă din declarațiile a 72% dintre femei și 76% dintre bărbați.  Părinții și-ar dori să vadă mai multe informații despre recoltarea placentei, sângelui și țesutului de cordon ombilical în clinicile de ginecologie, conform preferințelor a 85% dintre femeile și 69% dintre bărbații implicați în studiu.

“Întrebările pe care le primesc cel mai des, de la pacienții mei, sunt: Ce recoltam, când recoltăm și cum recoltăm?

Recoltăm placenta, ȋmpreună cu țesut și sânge ombilical, imediat după naștere, fie că este naturală sau cezariană. Recoltarea se face la spital, indiferent că este public sau privat, de către medicul ginecolog. Procesul este foarte rapid, durează doar câteva minute și nu prezintă riscuri, nici pentru mamă, nici pentru copil.

E important de menționat că, aceste țesuturi, ȋn lipsa recoltării, se aruncă, devin deșeu biologic, deși sunt bogate ȋn celule ce, ȋntr-o bună zi, ar putea salva viața copilului dumneavoastră”, a explicat Dr. Ioan Boleac, medic primar Obstetrică-Ginecologie.

Principala reținere pe care o au femeile în alegerea serviciului de recoltare și stocare a celulelor stem este prețul ridicat, invocat de 41% dintre acestea, urmat de neîncrederea în potențialul terapeutic, menționat de 32%. Doar 6% dintre femei sunt influențate de motive religioase.

“Peste 80.000 de familii au ales serviciile Cord Blood Center, ȋn cei 16 ani de când suntem ȋn România, și ne dorim să ajungem la cât mai mulți viitori părinți. Tocmai de aceea, venim cu cea mai bună ofertă din piață la recoltarea placentei. Pachetul nostru cel mai complex, Red Diamond, costă acum la 5.990 de lei, iar taxa anuală de stocare 750 de lei”, a declarat Vlad Lucaciu, Head of Sales CBC România.

Cord Blood Center este prima și cea mai mare bancă de celule stem din România. Cu peste 20 de ani de experiență la nivel de grup, compania este prezentă în 8 țări europene și se numără printre liderii acestui segment de piață. Cord Blood Center România a înregistrat o cifră de afaceri de trei milioane de euro, ȋn 2021.

“Imediat cum kit-ul ajunge ȋn laborator, componentele sunt procesate și stocate separat. Urmează ciclul de criogenare, ce presupune răcirea controlată și treptată, timp de 80 de minute, de la 4 la -196 de grade Celsius. Atâta timp cât vor fi menținute la o temperatură constantă, celulele nu ȋși vor pierde proprietățile și vor aștepta în starea de criogenare și zeci de ani pentru a ne salva viața”, a completat Lavinia Tarba, Head of Lab CBC Romania.

Studiul comandat de Cord Blood Center a vizat 400 de respondenți, femei și bărbați, din toate regiunile țării, cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani. A fost efectuat ȋn perioada 18-23 martie, de către MNForce.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*