Ministerul Dezvoltării va moderniza Spitalul Județean de Urgență Vâlcea

FOTO Ministerul Dezvoltării

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea secțiilor din corpul principal al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.

Lucrările de intervenție constau, în principal, în consolidarea corpurilor de clădire încadrate în clasa RsII de risc seismic, recompartimentarea interioară a spațiilor în vederea asigurării condițiilor optime pentru activitatea medicală și conexă, realizarea lucrărilor necesare în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare igienico-sanitare și de protecțieîmpotriva incendiilor, refacerea instalațiilor sanitare, electrice și de ventilație, precum și eficientizarea energetică a imobilului în conformitate cu auditul energetic, armonizând soluțiile cu statutul de monument al clădirii.

Valoarea totală a investiției este de 97.094.000 lei, din care Ministerul Dezvoltării va asigura 95.737.000 lei, diferența fiind alocată de Consiliul Județean Vâlcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*