Maternitatea SanConfind din Poiana Câmpina își încetează activitatea de nașteri de la 1 octombrie

Centrul Medical SanConfind. FOTO link spr

Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina va încheia, începând cu 1 octombrie 2026, activitatea de nașteri a maternității. Reprezentanții unității medicale spun că decizia a fost luată în contextul scăderii accentuate a numărului de nașteri și al reorientării resurselor către specialitățile pentru care cererea este în creștere.

Potrivit SanConfind, toate contractele deja încheiate pentru servicii de naștere vor fi respectate, iar până la încetarea activității pacientele aflate în evidență vor beneficia de serviciile stabilite prin contractele existente.

Decizia vine după o scădere semnificativă a adresabilității către maternitate. Dacă în perioada pandemiei aici erau înregistrate între 35 și 40 de nașteri pe lună, în 2025 media a coborât la 11, iar în primele luni din 2026 au fost înregistrate numai 5-7 nașteri lunar.

„Din păcate, numărul nașterilor a scăzut constant, iar menținerea unei maternități presupune o structură de personal care trebuie asigurată permanent, indiferent de numărul de paciente. În aceste condiții, am luat decizia de a încheia activitatea de nașteri și de a redirecționa resursele către specialitățile în care avem astăzi o cerere importantă”, a declarat Ioan Simion, fondatorul SanConfind.

Reprezentanții centrului precizează că încetarea activității de nașteri nu presupune și renunțarea la ginecologie. Consultațiile și intervențiile chirurgicale ginecologice vor continua, activitatea urmând să fie integrată cu cea chirurgicală. Spațiul de aproximativ 1.100 de metri pătrați folosit în prezent pentru activitatea de nașteri va fi reorganizat pentru alte servicii medicale, după obținerea aprobărilor necesare.

Aproximativ 30 de angajați vor fi redistribuiți

Reorganizarea va afecta și structura personalului. Aproximativ 30 de angajați urmează să fie redistribuiți către alte compartimente, în funcție de necesități. Unele posturi specifice neonatologiei nu vor mai putea fi menținute în actuala structură după încetarea activității de nașteri.

SanConfind are în prezent aproximativ 60 de medici, angajați cu normă întreagă sau colaboratori.

În paralel, unitatea medicală anunță o creștere a activității generale. În primele șapte luni ale anului, cifra de afaceri a fost de aproximativ 20 de milioane de lei, cu circa 8% mai mare față de perioada similară din 2025.

Cea mai importantă creștere a fost înregistrată în ortopedie, unde cifra de afaceri a avansat cu aproximativ 35%. Spitalul realizează inclusiv intervenții de protezare a șoldului și genunchiului în cadrul programului național de protezare.

Activitatea ORL a crescut, de asemenea, cu aproximativ 30%, iar dermatologia cu circa 8%. SanConfind anunță că dezvoltă și chirurgia vasculară, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii minim invazive.

Unitatea medicală a făcut investiții și în reducerea consumului de energie. În prima parte a anului a fost instalat un sistem de panouri fotovoltaice cu o capacitate de aproximativ 600 kW, care, potrivit estimărilor companiei, ar putea asigura aproximativ 40% din necesarul de energie al spitalului.

Conducerea SanConfind susține că reorganizarea maternității nu reprezintă o reducere a activității generale a spitalului, ci o redirecționare a resurselor către specialitățile unde există o cerere mai mare din partea pacienților.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*