Masă rotundă despre screeningul cancerul de col uterin, în cadrul Zilelor Spitalului Miercurea Ciuc, ediţia a VI-a

FOTO Spitalul Județean Mureș

Screeningul cancerului de col uterin este tema Mesei rotunde organizată în cadrul Zilelor Spitalului Miercurea Ciuc, care a reunit la aceeaşi masă reprezentanţi ai Direcţiilor de Sănătate Publică Harghita şi Covasna, Dr. Tar Gyongyi şi Dr. Agoston Laszlo, ai Consiliilor Judeţene  Covasna şi Harghita, medici de familie, managerul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”, Dr. Cosmina Uzun, prof. Dr. Szabo Bela, şef Secţia Clinică Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, managerul Spitalului Judeţean Miercurea Ciuc, Dr. Konrad Judit, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântu Gheorghe, Dr. Andras Nagy Robert, medici de obstetrică ginecologie şi coordonatorii judeţeni Harghita şi Covasna ai proiectului de screening al cancerului de col uterin, reprezentantul Universităţii Sapientia din Târgu Mureş, Santha Agnes.

Masa rotundă “Implementarea strategiei naţionale a screeningului cancerului de col uterin prin finanţare europeană: regionalizare în serviciile medicale de screening” s-a desfăşurat în Sala Mare a Universităţii Sapienţia din Miercurea Ciuc.

În cadrul acestei mese rotunde managerul proiectului, Asist. Univ. Dr. Cosmina Uzun, a prezentat Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” şi a fost discutată procedura de afiliere a spitalelor din judeţele Harghita şi Covasna, precum şi înfiinţarea reţelelor de screening şi a centrelor de recoltare la nivelul celor două judeţe.

De asemenea, s-a discutat despre modalitatea de organizare judeţeană a caravanelor de screening în mediul rural, la marii angajatori şi modalitatea prin care femeile sunt mobilizate să ajungă la recoltare în centrele nou înfiinţate din centrele de recoltare din judeţele Harghita şi Covasna.

Reprezentanţii spitalelor judeţene din cele două judeţe şi-au exprimat acordul pentru susşţinere şi implicare în toate activităţile proiectului.

“Proiectul răspunde nevoilor populației și asigură un acces echitabil și optimizat din punct de vedere regional la asistența medicală de nivel inalt, ce va ameliora rezultatele în cazul cancerului de col uterin care afectează în mod disproporționat persoanele sărace.

Pentru echipa proiectului este importanta informarea corectă și consecventă a publicului despre riscul cancerului de col uterin, având în vedere importanța înțelegerii de către femei a cauzelor bolii și cunoașterii metodelor de prevenire disponibile.

Din totalul de 170.200 femei  pe care le vom testa in regiunea Centru, conform calculelor realizate in proiect, în județul Harghita ne adresăm unui număr de aproape 21 mii de femei eligible, iar în judeţul Covasna aproape 14 mii de femei eligibile. Vă invităm să vă informați și să vă testați!”, a declarat Dr. Cosmina Cristina Uzun, manager proiect.

“Cancerul de col uterin este una dintre puținele forme de cancer care ar putea fi prevenită aproape 100% prin vaccinare și depistare precoce. În cazul cancerului de col uterin există o metodă ieftină, nedureroasă, neinvazivă care este în măsură ca intr-o proporție de 96% să depisteze la timp leziunile precanceroase – testul Babeș Papanicolau. Ca populația să beneficieze de avantajele acestei metode este nevoie ca sistemul sanitar să ofere condițiile necesare pentru efectuarea acestui test și populația să se prezinte la acest test. În acest moment, facilităţile din partea sistemului sanitar sunt date: există un proiect în derulare care asigură toate condițiile pentru accesul gratuit al tuturor categoriilor din populația feminină la acest test. Acum este rândul Dumneavoastră să vă prezentați la acest test și să beneficiați de avantajele acestei metode de depistare precoce a cancerului de col uterin. Vă așteptăm!, a declarat Prof. Dr. Szabó Béla, Coordonatorul Centrului de prevenire a cancerului de col uterin.

”Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc va fi colaborator în implementarea acestui proiect foarte important pentru judeţul nostru și, pe această cale, invităm toate femeile din zonă să profite de această oportunitate. Numărul cazurilor de cancer este în continuă creştere, de aceea este esențial ca femeile din grupul ţintă să participe la screening. Să dăm șansă depistării precoce a leziunilor, să dăm șansă vieții. Screeningul vă poate salva viaţa, prin urmare vă aşteptăm la testare!” – a declarat Dr. Konrád Judit, managerul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc.

“Este foarte important ca şi în judeţul Covasna să se implementeze acest proiect de screening, pentru ca femeile să beneficieze de oportunităţile oferite prin depistarea precoce a cancerului de col uterin, motiv pentru care s-a organizat masa rotundă cu participarea persoanelor cheie din sistemul sanitar Covasna. Consider extrem de important posibilitatea de a câştiga ani de viaţă, de aceea recomand testarea”, a declarat Dr. Finta Hajnal, coordinator judeţean Covasna.

Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*