Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița a verificat 23 de angajatori din sectorul medical privat, în cadrul unei campanii naționale pentru combaterea muncii nedeclarate și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă.
Controalele, desfășurate în perioada 31 august – 4 septembrie 2026, au vizat angajatori care desfășoară activități de asistență spitalicească, asistență medicală generală și asistență medicală specializată.
Inspectorii au verificat, printre altele, gestionarea riscurilor profesionale, organizarea activităților de prevenire și protecție, supravegherea stării de sănătate a angajaților și instruirea personalului. Au fost analizate și evidența timpului de muncă, respectarea programului și a perioadelor de repaus, precum și îndeplinirea măsurilor dispuse în urma controalelor anterioare.
Potrivit ITM Dâmbovița, la cei 23 de angajatori controlați nu au fost descoperite deficiențe majore. Inspectorii au identificat însă mai multe probleme punctuale, printre care lipsa evidenței timpului de muncă și neefectuarea controlului medical la angajare. Au fost constatate și neconformități privind protecția împotriva electrocutării, organizarea activității de prevenire și protecție și instruirea angajaților în domeniul securității și sănătății în muncă.
ITM recomandă unităților medicale să acorde o atenție sporită controalelor medicale obligatorii ale personalului, instruirii periodice a angajaților și actualizării documentației privind securitatea și sănătatea în muncă. Totodată, evidența orelor lucrate trebuie să reflecte activitatea efectiv desfășurată de salariați.
„Unitățile medicale sunt un domeniu aparte, în care protecția lucrătorilor și calitatea serviciilor oferite pacienților merg mână în mână”, a transmis Marius Lixandru, subliniind că, deși controalele au indicat în general un nivel bun de conformare, prevenția și respectarea legislației rămân esențiale atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți.

Be the first to comment