Consiliul Judeţean Braşov îşi asumă demararea proiectului Spitalului Regional Braşov

Intervenție chirurgicală. FOTO pixabay
Intervenție chirurgicală. FOTO pixabay

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov au organizat joi, 3 martie 2022, în format hibrid, o dezbatere având ca temă proiectul Spitalului Regional Braşov şi modalităţile concrete prin care se poate sprijini realizarea acestui proiect.

Au participat prefectul Cătălin Văsii, viceprimarul Sebastian Rusu, parlamentarii Cristina Vecerdi, Ana-Loredana Predescu, Marius Dunca, Mihail Veștea, Marius Toanchină, Irineu Darău, Gabriel Andronache, Marian Rasaliu, Dumitru Flucuș, Andrei Miftode şi Victor Ilie, consilierii parlamentarilor Francisc Tobă şi Tudor Benga, secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Roxana Mînzatu, managerii spitalelor de interes judeţean, municipal şi orăşenesc din întreg judeţul, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică şi doctorul Dan Grigorescu, preşedintele Asociaţiei „Noul Spital al Braşovului”, cel care din anul 2015 se luptă efectiv ca judeţul Braşov să aibă o unitate medicală nouă, modernă, care să integreze toate necesităţile comunităţii noastre.

Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a declarat că este pregătit să înceapă implementarea Noului Spital Regional al Braşovului, dacă şi Municipalitatea braşoveană agreează acest lucru.

În opinia sa, acest proiect al Municipalităţii, aflat la stadiul de Studiu de Fezabilitate, are nevoie de paşi concreţi înainte şi ar trebui demarat cu fonduri locale, într-o modalitate care să fie convenită de Primărie şi Consiliul Judeţean.

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov: „După finalizarea Aeroportului, Noul Spital Regional de Urgenţă al Braşovului devine prioritatea noastră numărul unu. Începând cu anul 2010, de când am preluat administrarea celor şase spitale de interes judeţean aflate în municipiul Braşov, necesităţile de reparaţii şi investiţii ale instituţiilor medicale au fost exclusiv în sarcina noastră. Prin eforturile bugetare din ce în ce mai mari, am reuşit în ultimii ani să asigurăm condiţii decente în spitalele pe care le administrăm. Însă toate aceste eforturi substanţiale nu sunt suficiente! Încă tot nu consider că avem spaţii medicale corespunzătoare şi nici infrastructură spitalicească adecvată la nivelul judeţului Braşov.

Având în vedere că ne pregătim să finalizăm proiectul Aeroportului – cel mai important obiectiv investiţional al judeţului Braşov, realizat în cea mai mare parte din propriile noastre resurse financiare, consider că obligaţia Consiliului Judeţean Braşov şi a Primăriei Municipiului Braşov este de a-şi asuma şi a începe, tot prin forţe proprii, materializarea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă Braşov.

Având pregătită documentaţia tehnică, respectiv Studiul de Fezabilitate realizat de Municipalitate, nu cred că trebuie să aşteptăm să ne dea cineva 650 de milioane de euro, cât înseamnă acest obiectiv conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de Consiliul Local.

O asemenea sumă nu ne va parveni cu uşurinţă, nici măcar din fonduri europene, fie ele din PNRR sau din Programul Operaţional Sănătate 2021-2027. De aceea, trebuie să începem acest obiectiv într-un mod curajos, chiar fără să avem de la început întreaga resursă financiară la dispoziţie, şi să realizăm acest obiectiv la roşu.

Ulterior, pe măsura avansării construcţiei, putem identifica şi atrage surse de finanţare exact la fel cum am procedat în cazul Aeroportului, pentru a continua lucrările de finisaje interioare şi a asigura dotările cu echipamente şi aparatură ale viitorului spital.

Dacă nu vom începe efectiv lucrările la acest obiectiv în cel mai scurt timp cu putinţă, vom continua să vorbim despre el multă vreme de acum încolo şi ne vom rezuma la a ne victimiza şi a căuta vinovaţi în campania electorală pentru o nerealizare care ne afectează pe toţi.

Din punct de vedere administrativ şi politic, consider că am reuşit să materializez proiecte importante pentru judeţul Braşov şi cred că este obligaţia mea şi a noastră, ca autorităţi publice locale, să avem curajul să ne asumăm demararea acestui obiectiv din resurse proprii.

În momentul în care pornim proiectul şi reuşim să demonstrăm factorilor de decizie guvernamentali că suntem în stare să facem paşi concreţi în implementarea acestui proiect, vom găsi, cu siguranţă, şi sursele de finanţare.

Eu şi Consiliul Judeţean Braşov ne punem la dispoziţia proiectului şi suntem în măsură să începem implementarea lui, desigur, într-o variantă agreată împreună cu Primăria Municipiului Braşov.

Salut ideea domnului prefect de a crea un pact al tuturor factorilor de decizie la nivel politico-administrativ din judeţul Braşov, a cărui menire să fie construirea Spitalului Regional al Braşovului. În perioada următoare vom avea discuţii şi cu primarul Braşovului, Allen Coliban, pentru a stabili parcursul acestui proiect.”

 

Cristina Vecerdi, deputat: „Este obligatoriu să avem Spitalul Regional de Urgență: nu doar pandemia ne-a dovedit acest lucru, ci însuşi faptul că la Braşov, dintotdeauna, activitatea medicală a fost împărţită în clădiri situate la kilometri distanţă una de alta, iar costurile transportului pacienţilor de la o instituţie medicală la alta n-au fost cuantificate niciodată.

Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie o entitate juridică nouă care să nu elimine actualul Spital Clinic judeţean de Urgenţă care ar trebui transformat în spital municipal, deoarece tot pandemia ne-a demonstrat cât de important ar fi fost să avem un spital de sprijin. În calitatea mea de medic şi specialist în medicina de urgenţă, ofer toată expertiza mea în orice grup de lucru, în vederea realizării acestui obiectiv”.

 

Roxana Mînzatu, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: „În implementarea unui proiect strategic major pentru o comunitate locală, acordul transpartinic este esenţial. Trebuie să avem realmente un astfel de acord transpartinic, de la gândirea investiţiei, de la planificarea ei, până la accesarea fondurilor şi implementarea ei.

Dacă noi, cei de la Braşov, ne schimbăm perspectiva asupra unei investiţii la fiecare schimbare a puterii politice sau nu suntem implicaţi total în susţinerea unui proiect şi a unui format de finanţare, avem de pierdut. Competiţia este mare la nivel naţional, nu sunt fonduri europene disponibile pentru toate investiţiile, iar timpul în care noi nu ne punem de acord este timpul în care alte judeţe se pregătesc şi avansează în competiţia cu noi.

Demersul de astăzi este foarte important, dacă este tratat ca un fundament transpartinic pentru o investiţie care va traversa mai multe componenţe politice ale guvernărilor locale şi centrale. Este nevoie de un dialog şi un pact transpartinic real pentru proiectul Spitalului Regional care este gândit aşa încă din anul 2017, când Parlamentul a aprobat alocarea terenului pentru acest obiectiv”.

 

Prefectul Cătălin Văsii: „Avem un protocol de colaborare pentru realizarea Spitalului Regional încheiat între Consiliul Judeţean Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Ministerul Sănătăţii, cu valabilitate până în anul 2026, prin care fiecare autoritate şi-a asumat anumite obligaţii, însă trebuie să avem o viteză de reacţie mai mare şi să accelerăm proiectul.

Aşadar, haideţi să fim o echipă şi să avem un obiectiv asumat de toată lumea! Să facem un pact pe sănătate, să arătăm că într-adevăr Braşovul, cu toţi factorii implicaţi, vrea să facă paşi înainte în acest proiect. Nu excludem niciun partener: atât protocolul tripartit, cât şi cel anterior, care include şi Asociaţia «Noul Spital al Braşovului», trebuie să-şi urmeze calea, astfel încât obiectivul să fie atins. Important este să începem şi să fim foarte pragmatici, să dăm semnalul că suntem uniţi şi că ne dorim concretizarea acestui obiectiv”.

 

Sebastian Rusu, viceprimarul Municipiului Braşov: „Cred că într-adevăr este momentul ca Municipalitatea să se implice activ în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea sistemului de sănătate. De-a lungul timpului, toată presiunea a fost pe umerii Consiliului Judeţean, spitalele fiind în administrarea sa, dar acest lucru nu exclude implicarea Municipiului Braşov, un municipiu puternic, care poate susţine financiar acest proiect. Este cazul să facem paşi înainte în ceea ce priveşte Spitalul Regional.

Vă asigur că veţi găsi în Municipalitate şi în Consiliul Local Braşov un partener şi vom căuta împreună acele metode prin care să putem ajuta domeniul sanitar, până la momentul realizării Spitalului Regional”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*