CJ Argeș a depus cinci proiecte pentru spitale pentru finanțare prin PNRR

Ion Minzina. FOTO CJ Argeș

CJ Argeș a depus cinci proiecte pentru spitale pentru finanțare prin PNRR. În  decursul lunii decembrie 2022, Consiliul Județean Argeș a depus, spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), cinci proiecte:
În cadrul apelurilor PNRR/2022/C12/MS/I1.3/Unități de asistență medicală ambulatorie, C.J. Argeș având calitatea de partener, a fost depus proiectul “Completarea dotării Spitalului Orășenesc Regele Carol I Costești prin achiziționarea de echipamente pentru infrastructura ambulatorie”, valoare totală 2.257.412,96 lei cu TVA, (valoare eligibilă 100%);
În cadrul apelurilor PNRR/2022/C12/MS/I2.4/Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, CJ Argeș având calitatea de partener, au fost depuse proiectele:

“Dotarea Spitalului Orășenesc Regele Carol I Costești cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”,  valoare totală 1.805.184,40 lei cu TVA, cheltuieli neeligibile 0,00 lei;
“Lucrări de reparații capitale secția ATI” – Spitalul de Pediatrie Pitești, valoare totală 13.944.976,26 lei cu TVA, din care 13.921.602,32 lei cheltuieli eligibile și 23.373,94 cheltuieli neeligibile;
“Achiziție de Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale” – Spitalul Județean de Urgență Pitești, valoare totală 14.099.440,00 lei cu TVA, (valoare eligibilă 100%);
Obiectivul principal constă în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale prin investiții în spitalele existente, în ceea ce privește controlul microbiologic al aerului din blocurile operatorii și din unitățile de terapie intensivă, prin achiziția de instalații specifice de aer condiționat, instalații de dezinfectare a personalului medical, precum și echipamente de decontaminare a mediului și pentru sterilizare.
În cadrul apelului PNRR/2022/C12/MS/I2.1/Infrastructură spitalicească publică nouă, C.J. Argeș având calitatea de solicitant, a fost depus proiectul “Laborator de radioterapie” – Spitalul Județean de Urgență Pitești, valoare totală 74.700.328,48 lei cu TVA,  din care 5% = 3.735.016,42 lei cu TVA, respectiv 3.140.541,01 lei fără TVA din bugetul Consiliului Județean Argeș.
Obiectivul proiectului îl constituie construcția și dotarea unui laborator de radioterapie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. În cadrul Spitalului Județean de Urgență Piteşti, se propune construirea unui corp de clădire în care va funcționa Laboratorul de radioterapie, accesibil de la nivelul terenului, la care se va conecta, printr-un tronson de legătură, Secţia de Oncologie existentă.  Laboratorul de radioterapie va fi o construcție cu cinci nivele (S1+S2+D+P+1E parțial) și va fi amplasată în zona de sud-est a secției de Oncologie a Spitalului Județean  de Urgență Pitești, la aproximativ 4,6 m față de aceasta.
Conform unor date recente, nevoia de radioterapie crește cu 3% în fiecare an, iar statisticile arată că în țara noastra se înregistrează anual peste 60.000 de noi cazuri de cancer. După toate normele acceptate internațional, cel puțin 50% dintre acești pacienți ar trebui să beneficieze de radioterapie la un anumit moment al evoluției bolii.  Radioterapia reprezintă o metoda de tratament de mare importanță în tratarea tumorilor maligne, este eficientă, iar costurile sunt relativ reduse corespunzător cu chimioterapia și se adresează unei mari proporții din pacienți afectați. Scopul iradierii poate fi de consolidare a rezultatului chirurgical, curativ, adesea în combinație cu chimioterapia, paleativ sau simptomatic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*