Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin se va deplasa în perioada 18-19 mai 2023, în localităţile Iclănzel şi Răstoliţa, din judeţul Mureş.
Programul caravanei în perioada 18-19 mai 2023 este următorul:
Iclănzel – 18.05.2023 – începând cu ora 10.00 (în curtea Primăriei);
Răstoliţa – 19.05.2023 – începând cu ora 10.00 (în parcarea Primăriei).
Femeile sănătoase cu vârsta între 24-64 de ani sunt invitate să participe la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolaou şi HPV.
Femeile care se prezintă la caravană pentru testare sunt rugate să aibă la ele cartea de identitate.
Descoperite şi tratate în stadii incipiente, leziunile colului uterin se pot vindeca complet!
În stadii incipiente, cancerul de col uterin NU prezintă simptome. Însă un cancer de col uterin avansat poate cauza sângerări după actul sexual, sângerări între ciclurile menstruale sau scurgeri vaginale anormale.
Femeile sunt invitate să profite de această oportunitate şi să vină la testare dacă:
Nu au efectuat niciun consult ginecologic în ultimul an;
Dacă nu au efectuat testul Babeş Papanicolaou sau HPV în ultimii 3 ani;
Observă orice scurgere vaginală anormală, în afara perioadei de menstruaţie, după contact sexual sau după menopauză;
Simt orice disconfort al aparatului genital care persistă mai mult de două săptămâni.
Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt GRATUITE, fiind finanţate în cadrul proiectului.
Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) este derulat de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș
Be the first to comment