Au început lucrările pentru creșterea siguranței pacienților Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca

Spitalul de Boli Infecțioase Cluj. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările ce vizează amenajarea unui sistem de ventilare mecanică, filtrare și tratare a aerului în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „În timp ce lucrările începute în cadrul Spitalului de Recuperare și a celui de Pneumoftiziologie sunt în plină desfășurare, am dat startul operațiunilor și la Spitalul de Boli Infecțioase. Aceste investiții susținute din fonduri europene au rolul de a contribui la protejarea vieții și sănătății tuturor pacienților care trec pragul celor trei spitale clujene.”

Prin intermediul investiției demarate, la nivelul instituției medicale situate pe strada Iuliu Moldovan nr. 23, se va realiza desfacerea și apoi refacerea tuturor tavanelor din interiorul secțiilor și de pe coridoarele centrale de circulație pentru montajul tubulaturii aferente noului sistem de ventilare și a echipamentelor instalate. Sistemul va include centrale noi de tratare a aerului și va asigura filtrarea și tratarea aerului în trei trepte pentru Secția de Terapie Intensivă respectiv două trepte pentru Secțiile Adulți I, II, III, IV, V, Adulți și copii VI, Spital de zi și Imunodepresie. Astfel sunt vizate demisolul 1 din cadrul corpului A1, parterul și etajele 1, 2 și 3 ale corpului A1, dar și parterul și etajele 1, 2 și 3 ale corpului A2.

Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de Consiliul Județean Cluj și care vizează creșterea siguranței pacienților Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Valoarea acestuia este de 11.974.723,61 lei, la care se adaugă TVA.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*