Aglomerație la Urgența Spitalului Județean Constanța. Cetățenii sunt rugați să apeleze la medicii de familie și la ambulatoriile de specialitate  

Spitalul Județean Constanța

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța face un apel ferm către populație pentru utilizarea responsabilă a Unității de Primiri Urgențe (UPU), în contextul unui aflux masiv de pacienți înregistrat în ultimele zile.

Pentru a evita supraaglomerarea și timpii mari de așteptare, cetățenii care nu prezintă afecțiuni care le pun viața în pericol sunt rugați să se adreseze medicilor de familie, precum și ambulatoriilor de specialitate aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), care funcționează într-un număr semnificativ pe raza municipiului și județului Constanța.

Presiune extremă pe UPU: Aproape 900 de pacienți în doar 36 de ore

În această perioadă, UPU Constanța înregistrează un număr semnificativ mai mare de prezentări decât media obișnuită, ceea ce conduce, inevitabil, la creșterea timpilor de așteptare pentru cazurile non-urgente.

Dacă, în mod obișnuit, la UPU se înregistrează aproximativ  450-500 de prezentări/ 24 h, în cursul zilei de ieri au fost preluați în jur de 550 de pacienți, iar dumincă, în doar 12 ore, peste 300 de persoane au solicitat asistență medicală de urgență.

Astfel, în numai 36 de ore, aproape 900 de pacienți s-au prezentat în UPU, ceea ce înseamnă un ritm mediu de aproximativ 20–25 de prezentări în fiecare oră, gestionat de aceeași structură umană (personal medical și auxiliar).

Evaluarea pacienților se realizează exclusiv în conformitate cu Protocolul Național de Triaj

Pacienții nu sunt consultați în ordinea sosirii, ci în funcție de gravitatea afecțiunii și de riscul vital, astfel încât urgențele majore beneficiază de asistență medicală imediată.

În cazul ultimelor 36 de ore la care ne raportăm, peste 85% dintre pacienții care s-au prezentat în UPU au fost încadrați în codurile verde, albastru și alb. Acest lucru înseamnă că, din fericire, viețile lor nu erau puse în pericol, însă, în mod automat, timpii lor de așteptare au crescut considerabil.

Întregul personal medical depune eforturi uriașe pentru ca fiecare pacient să fie evaluat și investigat. Totuși, actul medical corect presupune consultații, analize de laborator și examene imagistice, iar timpul necesar obținerii rezultatelor influențează durata totală a șederii în UPU.

Alternative rapide: Medicii de familie și Ambulatoriile de specialitate

Pentru a beneficia de un act medical rapid și pentru a nu bloca resursele destinate pacienților aflați în stare critică, SCJU Constanța recomandă următoarele alternative pentru afecțiunile cronice sau ușoare:

  1. Medicul de familie: Reprezintă prima linie de asistență medicală. Acesta poate diagnostica, prescrie tratamente și poate elibera trimiteri către specialiști.
  2. Ambulatoriile de specialitate (Policlinicile) în contract cu CAS: În Constanța există un număr semnificativ de cabinete și clinici de specialitate unde pacienții pot beneficia de consultații gratuite (pe baza biletului de trimitere) în specialități precum cardiologie, neurologie, medicină internă, ORL, oftalmologie, chirurgie , etc., fără a fi nevoiți să aștepte în UPU.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația DRnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe DRnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*